Eu cu mine, la sfarsit de '09

Ma gandeam ca mai avem putin si conform calendarului se apropie sfarsitul anului..bun..si ce? Pai ca tot omul imi iau vacanta si plec, dar nu inainte de a-mi mai face cateva insemnari pe blog..ca deh la moda este sa aiba tot romanul un blog unde sa-si spuna supararile,ideile...cred ca in mare parte prietenii au fost inlocuiti cu acesti mici "destepti"..calculatoare de toate zilele si care sunt folosite din ce in ce mai des ..in fine..
Hai sa scriu si eu ceva, ca sa ramana...inainte aveam jurnale acum..calculatorul m-a virusat si pe mine..drept urmare asta e intr-un fel jurnalul meu online..cu mici exceptii normal.
2009 a fost un an fara prea multe urcusuri sau coborasuri...mi-am aprofundat relatia in care sunt, mi-am facut ceva amici noi...am pierdut cea mai mare prietenie..si cred ca in linii mari a fost un an monoton. N-am escaladat nici Everestul, n-am ajuns nici pe Acropole ...dar m-am multumit si cu Caraimanul nostru...Sper din suflet la anul sa plec din tara, bineinteles nu definitiv, n-ar plange tara dupa mine,nici eu dupa ea..dar...deocamdata asta e! Mai bine nu se poate, mai rau cat incape...Ma las la voia sortii mele...si as vrea de la mine sa-mi recapat credinta...am cam slabit-o..si simt lipsa ei...poate datorita pragmatismului din lume..m-a acaparat si pe mine..Cand eram mica aveam credinta ca pot orice..si stiam ca rugandu-l pe Dumnezeu , El o sa-mi implineasca orice..bineinteles atunci imi doream ca Boby, cainele sau Caty, pisica de pe langa bloc sa traiasca...acum ca sa fiu sincera..nici nu stiu ce as putea sa-i cer lui Dumnezeu...chiar stau si ma intreb ce imi doresc de la viata..altceva decat obiectele care nu-mi tin de cald, nici de bucurie....Ma multumesc cu putine de la viata asta..si totusi un lucru esential pe care ar trebui sa-l am ar fi speranta si credinta...dar de ex in momentul asta nu le am nici pe astea 2. Ma simt cumva la o limita a mea...o limita dupa care nu stiu ce va urma......Sunt in cautarea mea si stiu ca probabil drumul cel mai greu este acela al regasirii de sine...Cine sunt? De unde vin? Incotro ma duc si ce ma face cu adevarat fercita..sunt intrebari la care si anul viitor voi cauta sa le dau un raspuns...si sper sa reusesc...
Pana una alta, ma asteapta inca un an..greu...un an in care vreau sa mai fac o facultate, a 3..si tot nu e ceea ce-mi place,, dar...caut idealuri, vreau sa le ating, cred si sper sa imi aduca fericirea, stiu ca fericirea este in noi, in mine..ar trebui sa ma multumesc cu ceea ce am si sunt...pentru ca am si sunt..dar..ceva ma nemultumeste..si atunci promit ca la anul o sa ma apuc de treaba...o sa-mi caut menirea., o sa invat..o sa plec la Bucuresti sa mai fac o facultate...o sa plec in vacanta pe o insula in Grecia...si doar sa-mi dea Dumnezeu sanatate! Altceva nu vreau decat sanatate, pentru orice altceva exist eu..si stiu ca pot..
Cat priveste restul...au fost oamenii si lucruri care s-au dezlipit de viata mea anul asta...unii mi-au demonstrat ca nu ma merita, iar alte lucruri ca nu le merit eu pe ele...am decis sa termin o relatie de 7 ani de prietenie...poate pentru ca..face parte din viata, la un moment dat i-am simtit lipsa, dar acum sincer...m-am calit...si am trecut peste...am devenit de "otel" ...si am invatat sa erg mai departe..m-am saturat sa ma tot plang ca un rac tembel ce sunt..sa tot sper..ca oamenii sunt bunii..de parca asta ar conta..poate e deajuns sa fiu eu buna, sa fac eu ceea ce as astepta de la altii..astfel nimeni si nimic nu m-ar mai dezamagi...fac eu, ma ajut eu..cred eu..astfel incat asteptarile in privinta altora sa fie cat mai mica...n-am sa inteleg de ce..o prietenie de 7 ani se termina fara ca macar sa avem intrebarile si raspunsurile necesare, poate ca oricum nu ne mai potriveam in tiparul prieteniei perfecte...dar in fine..asta a fost pierderea anului..am sa recunosc ca-mi pare rau, dar asta e..ce naiba sa mai fac? Am intins o mana..si de data asta..cealalta mana a intarziat sa apara...iar eu..am obosit s-o astept..
Nu stiu..va doresc voua sa va bucurati de viata, dar sa nu uitati de cel de langa voi si de nevoile lui...la chestia asta tin..ajutatii si pe cei ce nu au, iubiti si protejati animalutele..si oameni neajutorati! Si in rest...multa,multa sanatate ...pentru ca asta e cea mai importanta. Ne auzim la anul..

In asteptarea Craciunului

Mos Craciun unde esti ? Daca anul asta vei veni…sa nu uiti ca astept sa-mi dai in dar un singur lucru, care intre noi fie vorba, nici macar nu este un lucru, ci mai degraba o emotie….
E emotie fara de care Craciunul, marea sarbatoare..n-ar fi decat un lucru banal…
Vreau sa-mi daruiesti emotia Craciunului ! Vreau sa retraiesc acea emotie ce in fiecare an imi incalzea sufletul in preajma ta…imi incalzeau sufletul acele zile minunate de Craciun…pentru ca le simteam adanc in fiinta mea…simteam in sufletul meu licarirea aceea a bucuriei pure de sarbatoare…
Pentru mine copil fiind, Craciunul era cea mai frumoasa sarbatoare…pentru ca eu aranjam bradul , pentru ca ieseam seara pe balcon si vedeam luminitile aprinse, pentru ca .puteam sa ies afara jucandu-ma in zapada pana inghetam..si puteam intra in casa incalzindu-ma langa bradul meu impodobit…si stateam uitandu-ma la el si la luminitile ce licareau….iar acea emotie…nu stiu daca vreun cuvant ar putea s-o descrie…ma gandesc…si-mi dau seama ca da ! Nici un cuvant n-ar putea-o descrie ! Pentru ca acea emotie unica din sufletul meu…era emotia Craciunului…era o stare de bine si de caldura launtrica pe care…o regaseam in sufletul meu pe atunci.
Si regret ca acum ma numesc adult si nu mai sunt copil….regret ca am ajuns sa o caut…si n-o mai gasesc…oricat as incerca s-o fac sa reinvie…imi dau seama ca e artificiala….si constat un lucru trist : cand eram micuta, n-aveam banii de astazi, nici toate cadourile , globuletele…si toate obiectele care fac referire la Craciun…dar sincer..nici n-aveam nevoie de ele…pentru ca aveam acea bucurie si emotie in suflet care umplea restul…sufletul meu fericit..imi era de-ajuns…Acum oricate as avea…si oricat de multe as cumpara….nimic nu-mi poate da starea aceea unica…iar aceasta constatare ma mahneste….
Acum ne organizam totul …pana si sarbatorile…nu mai stim sa traim pur si simplu..nu mai putem sa ne bucuram pentru ca am devenit adulti, sau poate grijile si realitatile cotidiene ne indeamna sa fim analitici,pragmatici si mai putini emotivi si sufletisti…
Ii invidiez pe toti copii ! Da ii invidiez pentru starile lor minunate…si ii invidiez ca maturizandu-ma nu mai pot trai ce traiesc ei !
Realitatea ne arata un Craciun comercial….un craciun al profitului, insensibil si lacom…un Craciun care te indeamna sa cumperi cat mai mult pentru a fi fericit si pentru a te simti implinit…Flerul afaceristului modern…a facut din craciun doar o alta modalitate de a face si mai multi bani….ei vand iluzii in fiecare noua jucarie pe care –o dau si cu fiecare noua reclama pe care o difuzeaza cu 2 luni chiar mai devreme de aceasta sarbatoare minunata…Iluzia ca ar putea crea superficial ceea ce in fond fiecare dintre noi cauta : Spiritul Craciunului !
Nu lasati pe nimeni si nimic sa va cumpere ceea ce se gaseste deja in voi…trebuie doar sa « scormoniti » in strafundurile fiintei noastre si sa regasiti bucuria de odinioara…..
Eu inca traiesc cu speranta ca o voi regasi ! Eu vreau sa cred in ea ! Sper ca anul acesta sa o simt din nou ca sa va pot spune din tot sufletul……Craciun fericit !