Merg mai departe acum...

E.....mi-am revenit ! Si merg mai departe acum ! Ce nu te invinge, te face mai puternic si recunosc ca sunt un om destul de puternic. Nu o sa ma las doborata niciodata, am sa lupt pana la capat. Asa ca ...viata merge mai departe. Ma asteapta un viitor optimist, iar totul depinde de mine. De mine depinde sa-mi construiesc o viata asa cum imi doresc ...si o voi construi. La sfarsit de 2012, intr-un an atat de controversat...sfarsitul lumii n-a venit. N-a venit decat sfarsitul iluziilor si al amagirilor mele...n-a venit decat sfarsitul unui capitol si inceputul altuia nou... Ne auzim in noul an !

Raspuns ...la o intrebare

Azi nu e cea mai buna zi din viata mea, poate nici cea mai proasta...dar probabil ca asa sunt zilele fiecarui om..o imbinare de zile bune si rele..dar nu stiu...cred ca zilele mele sunt putin cam prea ...triste. Ma simt neinteleasa, trista...si singura. Poate sunt depresiva, sau poate ca Dumnezeu m-a parasit si m-am trezit asa cum sunt...singura. Inconjurata de oamenii, eu ma simt neinteleasa.. E ciudat sunt cel mai vesel om uneori si cel mai trist alteori...moment in care prefer sa fiu singura ca sa-mi pansez ranile, sa ma vindec si sa merg mai departe asa cum sunt in general...optimista si increzatoare. Totusi la sfarsit de an ma simt mai singura ca niciodata... In ce fel de lume m-am nascut ? Oare dragostea pe care mi-o doream nu exista ? Cred ca sunt blestemata...sa fiu mereu asa cum am fost...cred ca sunt blestemata sa imi caut iubirea peste tot si sa n-o gasesc..sau poate ca n-am s-o gasesc niciodata..si ar trebui sa incetez sa caut. Poate ca izvorul meu de iubire a secat..si nu sunt capabila sa iubesc si sa simt ceva...asemeni unei stanci de piatra, asa ma simt si eu...si ma doare. Nu cred ca mai am capacitatea sa iubesc sau poate ca ar trebui sa ma resemnez...cu neputinta mea de a putea iubi...poate ca nu am intalnit omul potrivit inca sau poate ca nici rabdare nu mai am sa-l intalnesc ..sau gandesc prea mult. Da, gandesc prea mult..si simt prea putin...si sunt o lasa, asa cum am fost mereu cand nu mi-am asumat iubirea...cand am vorbit atat de frumos despre ea, dar am fost o incapabila sa imi asum niste riscuri...si acum regret. Pentru iubire niciodata nu e prea tarziu, dar mi-e greu sa cred ca voi intalni acea iubire la care am visat o viata...din ce in ce mai greu. Pentru mine iubirea nu exista ! Iubirea la care am visat..n-a existat niciodata...pentru ca omul contemporan nu e capabil sa simta ceva! O nu ! Nu e capabil sa simta ceva in sufletul lui materialist si rece....am devenit avizi dupa averi, putere ...statut social...dar toate pentru ce? Ce ne ofera mai multi bani ? O falsa stabilitate in timp ! Ne ofera un patratel in care sa locuim comod o viata...si cand murim..suntem nimic.. Dar poate de asta sunt oamenii in ziua de azi atat de reci, atat de incapabili sa simta ceva, atat de ciopartiti sufleteste..pentru ca viata nu le-a oferit nimic...au invatat doar lectii dure sau poate ca au invatat sa nu mai simta nimic..sa se orienteze doar dupa criteriul materialismului..e mai comod asa. Nu cere sa-ti oferi sufletul pe tava...oricarui om.. Nu stiu...in ce lume m-am nascut...dar naiva cum am fost o viata...inca sper sa gasesc...un loc mai bun si mai frumos...in care sa-mi odihnesc sufletul...si sper sa invat ceva...dar cred ca n-am sa invat niciodata sa fiu altfel...

Moarte...

Priveste-ma in ochii..si spune-mi cand vei veni sa ma iei ? Vom fi vreodata pregatiti pentru tine?.... Vom fi vreodata suficienti de curajosi ca sa te cunoastem? Nu, acest lucru nu se va intampla niciodata...pentru ca firea umana e o fire lasa, o fire care intelege si accepta orice...numai moartea n-o poate accepta. Nu putem accepta moartea ca o despartire, ca o usa spre un alt taram...nu vom putea accepta moartea ca o eliberare, ca o renastere ,ca o noua etapa din experienta noastra totala... Si cine a fost si stie ce urmeaza ? Si cine a fost si s-a intors ca sa ne spuna cum este ? Doar Dumnezeu Fiul...adica Isus Hristos! Doar El a murit trupeste si a inviat sub forma de lumina si s-a intors ca sa ne demonstreze noua, minti inguste , ca exista viata dupa moarte si ca moartea trupeasca e doar o moarte a pacatelor...si ceea ce urmeaza dupa...e inviere sufleteasca...si spirituala... Poate de asta spune si ne intreaba...Cui veti lasa averile voastre ? Cui veti lasa sufletul vostru? Cui le veti lasa pe toate ? Pentru ca..oamenii suntem, inrobiti in placeri, inrobiti de patimi...si neputinte..noi nu putem vedea orizontul pentru ca suntem marginiti..in gandire, in simtire..in toate. Noi cum am putea sa ne gandim la viata viitoare, daca ne cuprinde frica de moarte...de despartire...Nu am vrea sa pierdem niciodata, pe nimeni..dar toate au un final, toate se nasc si mor...toate..natura, vietile, oamenii...nu ne putem impotrivi...nu putem..ne razboim cu insusi Creatorul nostru care ne-a facut pentru a evolua...Dumnezeu care este iubire..ne-a invatat sa iubim creatia , sa ne iubim unii pe altii cum insusi Tatal ne-a iubit pe noi..de ne-a dat un loc asa de minunat in care sa locuim, de ne-a dat viata si ne-a adus in aceste trupuri umane pentru o experienta de o viata...din care sa invatam ceva...sa invatam sa fim cu trupuri ceresti...sa iubim, sa suferim...sa ne ajutam..sa evoluam. Iar sfarsitul cunoasterii nu il reprezinta moartea... Moartea e doar o etapa..precum si nasterea este.... Sa fim in viata asta calatori, sa iubim dar sa fim constienti ca toate sunt trecatoare...si ca vom muri candva...si atunci totul va fi ca si cum nu a fost niciodata...important e ce lasam in urma noastra...cate suflete am reusit sa le invatam ceva pozitiv..cat am reusit sa ajutam si sa facem binele in jurul nostru...daca am trait si in urma noastra o data cu noi...a murit totul..atunci n-am facut nimic.. Privesc moartea doar ca pe o trecere...toti mortii mei..sunt vii..ei sunt vii in sufletul si mintea mea...ma gandesc la ei, ma rog pentru ei...adesea vorbesc despre ei..si ne desparte o usa..o usa pe care o voi deschide intr-o zi...si dincolo va fi o noua etapa...o etapa..spre evolutie.... va continua !

Dulcea revenire

Am revenit si imi cer scuze pentru lunga mea pauza...ma uitam pe blogul meu si ma tot gandeam de unde sa incep...dar nu ma mai gandesc, doar incep. In mintea mea o vreme lunga de timp s-a asternut resemnarea...ma gandeam ca nu mai am timp sa scriu...viata asta tumultoasa, agitata...plina de evenimente ..parca m-a determinat sa las la o parte pasiunea mea de a scrie..Recunosc mi-a fost frica sa scriu, mi-a fost frica sa imi astern din nou trairile , sentimentele...intamplarile..mi-a fost si-mi este in continuare frica...pentru ca ar trebui sa ma simt responsabila pentru ceea ce scriu eu aici...si pe de cealalta parte..nu as vrea sa fiu clasificata , catalogata..pentru ca..eu sunt omul din fata monitorului, dar sunt si omul care merge pe strada, sunt si colegul, si fiica...si prietena...nu sunt doar ceea ce vedeti voi aici...as fi ipocrita sa afirm asta. Prin ceea ce scriu, in cel mai sincer mod cu putinta...incerc sa ajut, sa ma ajut..sa exprim ceva. Nu stiu daca imi reuseste...dar nimeni nu m-a oprit sa n-o fac... doar eu. Eu am pus pauza...vietii mele pe blog..dar cred ca e timpul sa ma inarmez cu rabdare si sa trec din nou...pe foaia digitala..tot ceea ce cred ca trebuie trecut . Cineva la un moment dat citind din blogul afirma ca imi bat capul prea mult si ca am prea multe procese de constiinta...dar nu e vorba de asta, tot ce scriu..scriu din placere, cand simt, cum simt...si in functie de starea mea de spirit..Eu sunt un om vesel...aici e posibil sa fiu un om mai sobru, mai trist..pentru ca asta e..starile mele alterneaza..

Cea mai mare temere pe care o am ...e sa nu ma pierd...atat de mult incat la un moment dat sa nu ma mai pot regasi. Poate de asta citesc mereu cate ceva, incerc sa scriu, incerc sa ma autodepasesc ca om...pentru ca imi este frica de superficialitate de uitare. Nu vreau sa fie alt om in locul meu, nu vreau ca identitatea mea cladita in timp sa se piarda...nu vreau sa fiu banala, pentru ca nu am fost niciodata...mi-a placut enorm de mult sa citesc, sa scriu....gramatica si literatura erau preferatele mele...adoram povestile, romanele..le sorbeam..pentru ca in mintea mea imi imaginam fiecare personaj si fiecare intamplare...oftam adesea cand terminam vreo carte..de citit. Oftam pentru ca de multe ori erau povesti de iubire, povesti despre experiente romantice..exact ceea ce place unei femei...ideea de iubire platonica. Ador ideea asta..de iubire...de dragoste dintre doi oamenii...dar nu stiu...viata pana acum mi-a aratat numai mici jumatati de masura...dar ce sa zic..n-am avut rabdare...n-am avut rabdare sa o astept...de asta nici n-am mai intalnit-o. De asta nici n-am reusit s-o traiesc cu intensitate...pentru ca n-am intalnit-o cand trebuia...am visat la iubirea din filme...dar visul a ramas vis. M-am trezit la realitate si am fost constienta..prea constienta. In iubire ...trebuia o doza de nebunie, pacat ca doza mea de nebunie n-a existat. Si apoi...rutina...rutina asta...multora le place...le asigura stabilitatea de care au nevoie..pentru a trai. Inceputul ii sperie...rutina si obisnuinta ii calmeaza...ei bine...pe mine rutina ma omoara incetul cu incetul. Ador exact ceea ce multi ar displace...ador necunoscutul, experientele noi...ador sa fiu lasata intr-un loc nou, sa-l pot descoperi...iar de rutina...nu-mi place rutina si nu-mi place ideea de om robotel...care in fiecare zi face acelasi lucru, dupa acelasi tipar, dupa aceleasi ore... Ma depaseste sincer...acest lucru...pentru ca nu-l pot intelege...eu incerc mereu si reusesc sa am alte perspective ..incerc sa las rutina deoparte..imi place sa-mi schimb viata...chiar si cu o idee... In rest...observ cum oamenii interactioneaza din ce in ce mai greu...si mai urat. Interactiunea dintre ei..e una formala...si plina de rautate si invidie. Maturitatea varstei inca nu m-a determinat sa gasesc un raspuns plauzibil...de ce oamenii sunt asa cum sunt...de ce cand au lipsuri sau necazuri ..apasa pe umerii semenului..de parca povara ar purta-o altcineva. Nu pricep...la greu ar trebui sa ne ajutam, nu sa ne acuzam..in fata problemelor ar trebui sa fim puternici, nu slabi...sa fim optimisti, nu disperati...dar nu stiu...cand ni se intampla ceva,avem tendinta de a exagera si exagerba..acest lucru. De parca...planeta asta oricum n-ar geme a durere...de parca moartea n-ar exista si suferinta ar fi doar o idee..toti avem dramele noastre sunt sigura de asta...dar important e cum le gestionam si cum reusim tot timpul sa fim cu zambetul pe buze. Asta vreau sa invat...si eu , si cei de langa mine..sa fim cu zambetul pe buze...indiferent de situatie. Pentru ca..nu stim si inca n-am aflat...de ce am venit in aceasta lume, pentru ce ..si unde plecam. Nu ne asteapta niste scanduri...ne asteapta o noua experienta..dar pana la noua experienta..e cazul sa invatam sa ne iubim in primul rand pe noi, sa ne pansam ranile emotionale..si sufletesti...sa toleram oamenii si sa-i vedem asa cum sunt...unici in vietile noastre trecatoare...sa invatam iubirea de aproapele..si de viata..si sa ne descoperim calea si drumul.... Eu inca imi caut drumul prin viata...la anisorii mei ..inca il caut..ceasul meu biologic oricum s-a oprit undeva pe la 20 de ani...mintea mea s-a poticnit..si refuza o alta varsta...poate de asta sunt acuzata de multi ca ma port precum un copil...si ca ma prostesc..da! recunosc ! ador sa fiu un copil...mai mare! Ador sa simt ca sufletul meu e tanar, e viu...iubeste, traieste...simte ! Nu pot fi sobra, nu-mi sta prea mult in caracter...si apoi ma simt datoare..sa-i determin pe oamenii sa zambeasca, sa traiasca . Ma simt responsabila de buna lor dispozitie..pentru ca viata in roz..e altfel.. Haideti sa zambim...sa zambim pur si simplu..sa ne gandim la lucrurile ce ne fac placere..si sa zambim... Daca sunt si eu melancolica sau trista ? Da, desigur ca da...recunosc ca..am avut si experiente triste de viata...pe care mi le-am provocat singura la un moment dat...am fost pe culmile prapastiei..dar..am ales viata..si cred ca am ajuns o militanta infocata a ei. Dar ii inteleg pe cei ce sunt tristi, dezamagiti, deprimati...pentru ca am avut si eu aceste stari..si stiu cum sunt.. In rest...am sa postez cand simt nevoia cate ceva...

Si unde dragoste nu e, nimic nu e...

Este dragostea doar o metafora...de care ne folosim mereu pentru a ne atinge telurile noastre egoiste ? A devenit iubirea...doar un cliseu pe care il folosesc toti atunci cand vor sa cucereasca pe cineva ? Incep sa cred ca da....a iubi...este un verb mult simplificat de intelesuri si folosit mult prea des...pentru a i se mai acorda importanta cuvenita. De ce am vrut sa scriu despre iubire ? Pentru ca...intr-o buna zi te trezesti lovit de cea mai mare dragoste....blestemat sa iubesti un om....care om...mai devreme sau mai tarziu,iti intoarce spatele si alearga spre alte orizonturi....n-ai sa plangi...caci ceea ce nu te doboara te intareste,dar ai sa ramai uimit de intamplare...si eventual poti rade...e mai amuzant sa razi...pe seama ta, decat sa plangi pe seama ta...in fond...oamenii aleg singuri calea in viata...si sunt liberi sa-si decida soarta....Dar..cel mai dureros lucru este sa fii mintit.Deschideti bine ochii...sunt foarte multi oamenii care inseala sentimental...se folosesc de cuvinte mari...pentru a obtine lucruri mici, dar daca se poate... de ce nu.... Iar ca sa inveti ceva din toate experientele astea ....trebuie sa treci prin ele...si sa tragi o concluzie..sa deschizi ochii si sa vezi ..adevarul...... O pateste fiecare intr-o zi....si pe cata experienta de viata acumulezi..o data cu trecerea timpului..nu poti decat sa razi...ca e mai sanatos ! Sa nu-i jeliti fetelor pe escrocii sentimentali...stiti de ce ? Nu merita lacrimile voastre...nu va merita de fapt....iar viata,cu rabdare va ofera si ceea ce meritati !

Ce este Iubirea ?

Ma intreb cati dintre noi au avut sansa unei iubiri adevarate? Cati dintre noi au avut curajul sa iubeasca cu adevarat pe cineva, fara sa se mai gandeasca la alte aspecte? Oare cati au curajul sa iubeasca de dragul de a iubi? Oare cati dintre noi au curajul sa treaca peste orice prejudecata, orice regula sociala sau materiala, sa treaca peste ratiune si sa iubeasca omul de langa ei asa cum este? Iubirea este acea amintire placuta care iti ramane pentru intreaga viata. Este singurul lucru frumos din viata asta si chiar daca ajungi sa suferi,vei fi fericit ca ai avut ocazia sa iubesti. Vei fi fericit ca pentru o clipa, ea era totul pentru tine. Faceai totul in numele ei, ai fi mutat si muntii din loc doar de dragul ei. Din pacate, in zilele noastre iubirea a ajuns o arma in mainile unora si o victima in mainile altora. Iubirea este perceputa ca un mijloc, ca un scop, ca un interes. Este adeseori confundata cu ideea de atractie fizica, cu ideea de indragosteala copilareasca sau cu ideea de sex. In ziua de azi, iubirea e orice, numai ce ar trebui sa fie nu mai este. Omul a tranformat iubirea din sentiment in obiect si a gresit. A incercat s-o schimbe pe placul lui si iar a gresit pentru ca n-o poti schimba; iar cand nu mai esti demn de ea, o pierzi precum un parfum ce nu persista. Iubirea e mereu acolo, dar precum credinta, cand te indepartezi de ea, cand nu mai crezi in ea, n-o mai poti simti si din aceasta cauza te vezi izolat, te vezi singur. Deschide ochii si mai ales deschide-ti sufletul s-o poti primi din nou si ai curaj! Va veni la tine daca vede ca iti doresti acest lucru. Iubirea nu are nimic de-a face cu sexul, cu atractia fizica, cu banii. Iubirea ramane pentru totdeauna cu tine; si iti va incalzi sufletul si te va insoti atunci cand te vei simti singur si ori de cate ori vei fi trist ea va fi acolo pentru tine. Tot ce ne dorim este sa iubim si sa fim iubiti sincer, neconditionat si poate pentru totdeauna. Chiar daca suferim, chiar daca am iubit si sufletul ne este sfasiat de durere, nu trebuie sa ne pierdem speranta. Dragostea va reveni; trebuie doar sa vrem s-o primim, sa gasim omul care sa impartaseasca cu noi acea iubire...si va veni din nou: mai frumoasa, mai matura, mai calda.

Vanatorii de femei ...

Din arhiva personala... Hm..deja incep sa ma amuz pe parcurs ce voi incerca sa dezbat aceasta tema...de fapt simt nevoia sa o dezbat dandu-mi seama de cate sunt in stare unii barbatii pentru a cuceri o femeie...sau mai bine zis..pe majoritatea lor. Nu voi vorbi despre toti barbati in general ci despre o anumite categorie in particular..voi vorbi despre acei barbati pe care eu personal vreau sa-i numesc "vanatorii de femei" Si-au insusit acet cliseu pentru ca in fond si in esenta ei asta sunt..vaneaza femeile..in mod activ sau pasiv..pentru a-si hrani orgoliul,pentru a se simti puternici,superiori,inteligenti..fermecatori..gala- nti..siguri pe ei....iar lista e lunga si interminabila.... Cum ii descoperi?Vezi un tip..e simpatic,sensibil,atragator..prin felul in care iti vorbeste,te priveste..ar face orice sa iti fie pe plac,intoarce vorbele numai ca sa iasa intr-o lumina favorabila..si cat se poate de curata..sunt in fond naturi sensibile....Buni psihologi si indeajuns de maleabili si intelegatori sa iti cunoasca psihologia inainte de a o cunoaste tu pe a lor...si sa incerce sa iti capteze atentia apeland la slabiciunile tale de...femeie...Dar cum aparentele inseala...iar aceasta vorba tinde din ce in ce mai mult sa se adevereasca..nu va luati dupa aparente..si nu va lasati purtate de un val al viselor,al vorbelor frumoase si dulci care duc...duc in cele din urma la un "vanator" si la un "vanat"...iar vanatul (prada)sunteti chiar voi...asa sensibil si dulce precum era..intr-o buna zi va pretinde ca nu este fericit,ca nu se simte implinit..ca sunteti o femeie fermecatoare,cea mai dulce si frumoasa de pe planeta..dar..ups! ..el are nevoie de un respiro,e intr-o stare confuza iar singura solutie ar fi o pauza care bineinteles in traducere libera inseamna...am nevoie de alta femeie..tu nu mai reprezinti interes pentru mine... Imi afirm dispretul pentru cocotele masculine...care privesc femeia ca pe o arta dar indeajuns de superficial...indeajuns de confuz ...sa nu isi doreasca decat o cunoastere superficiala,pastrand o masca ,ei cauta mereu sa descopere "femeia."-..femeia din mai multe femei.-.ei asta isi doresc: sa fie azi cu una si maine cu alta...cauta mereu scuze,fug chiar si de ei insisi...la un moment dat vei reprezenta o victima si..in cele din urma vei ajunge sa crezi ca ei sunt victima..sau asa iti va ramane imaginea.lor..de victima... Epilog... M-am trezit dintr-un taram al viselor manata de un impuls al momentului...vroiam sa visez cu ochii deschisi la un lucru..care pesemne nu avea niciodata sa se intample..Tentatia va exista mereu pentru fiecare dintre noi..tocmai de aceea trebuie uneori intr-un moment al luciditatii sa despartim realitatea de vis..si sa ne dam seama ca ceea ce ne doream nu ar fi fost un lucru atat de benefic pentru noi...intotdeauna fructul interzis va avea un gust bun si un aspect frumos...dar probabil ca...dupa ce vei musca din el...te vei otravi..si atunci..ce preferi?

O poveste despre o poveste

Viata....si atat ! Clipa....si atat ! Gandul ....si atat !
Oamenii isi aleg viata...si intra sa joace intr-un carusel al viselor si iluziilor...si cand obosesc, isi dau seama ca acest carusel i-a dus cam departe de ceea ce isi doreau cu adevarat.
Incep sa-si dea seama ca intorcand firul de unde a inceput el sa mearga..lucrurile au luat-o rapid spre nefericirea lor..
Si nu mai au ce face...si unde se intoarce...pentru ca viata nu sta pe loc, oamenii nu stau pe loc...
Traim viata unii ca pe o telenovela ieftina, altii ca un roman politist, unii ca pe un thriller , altii ca pe un film romantic...ne alegem filmul vietii desi vrem sa dam vina pe ceilalti. Dar, stop ! Nu ceilalti au fost vinovati de ceea ce am decis, doar ne-au determinat sa actionam int-un fel sau altul. Regretam adesea unele lucruri ce se succed in viata noastra, regretam oamenii si ideii...regretam intamplari...dupa unele ne este dor, dupa altele ne cuprinde tristetea si dezamagirea...si fugim. Fugim de tot ce ne face vulnerabili...preferam sa ne inchidem in noi, in altii..sa nu ne descoperim rana, ne-ar fi prea greu s-o pansam, sau poate prea greu sa ne lasam pansati...ne-ar fi prea greu sa credem ca la lumina soarelui de amiaza...inima noastra s-ar descoperi mai luminoasa si mai optimista...ne-ar fi prea greu sa credem ca viata asta...mai are si oamenii bunii si calzi..ce ne-ar putea ajuta...ne-ar fi totusi noua prea greu sa ne lasam sedusi...de un cuvant, de un gest...de o intamplare. Ideea este ca toti avem momentele noastre de slabiciune, de confuzie, de tristete....nu cred ca exista vreun om in stare sa afirme ca viata lui e perfecta..si nu cred ca exista perfectiune...nu, pe pamant. Aici toti ne lasam invadati de necunoscut, de viata...prin noi curg asemeni singelui, curg idei, curg sentimente...curg stari...pe unele le intelegem, pe altele le ignoram.. Ne este frica sa traim viata asa cum vrem...ne este frica...si ne trezim la un moment dat ...in cumpana. Ne intrebam unde am ajuns..iar strainul din noi..ne arata ca am ajuns la capat...si de la inceput...

Cand mai trece o zi din viata ta..

Cand mai trece o zi din viata ta..si te gandesti..la tot ce-a fost si tot ce va sa vina..si te gandesti..la toate zilele ce au trecut..unele mai bune si altele mai rele..si te gandesti..la cel de langa tine. Parca acum ceva timp in urma zambetul lui iti lumina sufletul,dar astazi.. zambetul lui e unul fals... zambetul lui iti face rau...vorbele lui dulci..acum s-au transformat in venin..intr-un venin ce-i curge pe limba pana la urechile tale..spre a te invenina si pe tine incetul cu incetul...Si nu mai vrei sa-l asculti,sa-l auzi..si sa-l simti...ti-a devenit dusman prin felul lui de a fi,diferit de al tau..si contrar tie..Ti-a devenit dusman..pentru ca ti-a inchis orizonturile..ti-a inchis sufletul..ti-a inchis ochii in fata libertatii...te-a facut sclav intr-o mocirla ce nu se mai poate numi iubire. Concluzia: Cand constati ca totul se naruie..e inceputul sfarsitului si trebuie sa tragi un semnal de alarma...pastreaza-ti sufletul si prefera sa zbori decat sa te prabusesti intre rape..de unde nimeni si nimic nu te va putea salva..Deschide ochii si nu lasa si nu alege sa fii cu oamenii nepotriviti.caci..de dragul viselor..oamenii isi distrug vietile..