Dulcea revenire

Am revenit si imi cer scuze pentru lunga mea pauza...ma uitam pe blogul meu si ma tot gandeam de unde sa incep...dar nu ma mai gandesc, doar incep. In mintea mea o vreme lunga de timp s-a asternut resemnarea...ma gandeam ca nu mai am timp sa scriu...viata asta tumultoasa, agitata...plina de evenimente ..parca m-a determinat sa las la o parte pasiunea mea de a scrie..Recunosc mi-a fost frica sa scriu, mi-a fost frica sa imi astern din nou trairile , sentimentele...intamplarile..mi-a fost si-mi este in continuare frica...pentru ca ar trebui sa ma simt responsabila pentru ceea ce scriu eu aici...si pe de cealalta parte..nu as vrea sa fiu clasificata , catalogata..pentru ca..eu sunt omul din fata monitorului, dar sunt si omul care merge pe strada, sunt si colegul, si fiica...si prietena...nu sunt doar ceea ce vedeti voi aici...as fi ipocrita sa afirm asta. Prin ceea ce scriu, in cel mai sincer mod cu putinta...incerc sa ajut, sa ma ajut..sa exprim ceva. Nu stiu daca imi reuseste...dar nimeni nu m-a oprit sa n-o fac... doar eu. Eu am pus pauza...vietii mele pe blog..dar cred ca e timpul sa ma inarmez cu rabdare si sa trec din nou...pe foaia digitala..tot ceea ce cred ca trebuie trecut . Cineva la un moment dat citind din blogul afirma ca imi bat capul prea mult si ca am prea multe procese de constiinta...dar nu e vorba de asta, tot ce scriu..scriu din placere, cand simt, cum simt...si in functie de starea mea de spirit..Eu sunt un om vesel...aici e posibil sa fiu un om mai sobru, mai trist..pentru ca asta e..starile mele alterneaza..

Cea mai mare temere pe care o am ...e sa nu ma pierd...atat de mult incat la un moment dat sa nu ma mai pot regasi. Poate de asta citesc mereu cate ceva, incerc sa scriu, incerc sa ma autodepasesc ca om...pentru ca imi este frica de superficialitate de uitare. Nu vreau sa fie alt om in locul meu, nu vreau ca identitatea mea cladita in timp sa se piarda...nu vreau sa fiu banala, pentru ca nu am fost niciodata...mi-a placut enorm de mult sa citesc, sa scriu....gramatica si literatura erau preferatele mele...adoram povestile, romanele..le sorbeam..pentru ca in mintea mea imi imaginam fiecare personaj si fiecare intamplare...oftam adesea cand terminam vreo carte..de citit. Oftam pentru ca de multe ori erau povesti de iubire, povesti despre experiente romantice..exact ceea ce place unei femei...ideea de iubire platonica. Ador ideea asta..de iubire...de dragoste dintre doi oamenii...dar nu stiu...viata pana acum mi-a aratat numai mici jumatati de masura...dar ce sa zic..n-am avut rabdare...n-am avut rabdare sa o astept...de asta nici n-am mai intalnit-o. De asta nici n-am reusit s-o traiesc cu intensitate...pentru ca n-am intalnit-o cand trebuia...am visat la iubirea din filme...dar visul a ramas vis. M-am trezit la realitate si am fost constienta..prea constienta. In iubire ...trebuia o doza de nebunie, pacat ca doza mea de nebunie n-a existat. Si apoi...rutina...rutina asta...multora le place...le asigura stabilitatea de care au nevoie..pentru a trai. Inceputul ii sperie...rutina si obisnuinta ii calmeaza...ei bine...pe mine rutina ma omoara incetul cu incetul. Ador exact ceea ce multi ar displace...ador necunoscutul, experientele noi...ador sa fiu lasata intr-un loc nou, sa-l pot descoperi...iar de rutina...nu-mi place rutina si nu-mi place ideea de om robotel...care in fiecare zi face acelasi lucru, dupa acelasi tipar, dupa aceleasi ore... Ma depaseste sincer...acest lucru...pentru ca nu-l pot intelege...eu incerc mereu si reusesc sa am alte perspective ..incerc sa las rutina deoparte..imi place sa-mi schimb viata...chiar si cu o idee... In rest...observ cum oamenii interactioneaza din ce in ce mai greu...si mai urat. Interactiunea dintre ei..e una formala...si plina de rautate si invidie. Maturitatea varstei inca nu m-a determinat sa gasesc un raspuns plauzibil...de ce oamenii sunt asa cum sunt...de ce cand au lipsuri sau necazuri ..apasa pe umerii semenului..de parca povara ar purta-o altcineva. Nu pricep...la greu ar trebui sa ne ajutam, nu sa ne acuzam..in fata problemelor ar trebui sa fim puternici, nu slabi...sa fim optimisti, nu disperati...dar nu stiu...cand ni se intampla ceva,avem tendinta de a exagera si exagerba..acest lucru. De parca...planeta asta oricum n-ar geme a durere...de parca moartea n-ar exista si suferinta ar fi doar o idee..toti avem dramele noastre sunt sigura de asta...dar important e cum le gestionam si cum reusim tot timpul sa fim cu zambetul pe buze. Asta vreau sa invat...si eu , si cei de langa mine..sa fim cu zambetul pe buze...indiferent de situatie. Pentru ca..nu stim si inca n-am aflat...de ce am venit in aceasta lume, pentru ce ..si unde plecam. Nu ne asteapta niste scanduri...ne asteapta o noua experienta..dar pana la noua experienta..e cazul sa invatam sa ne iubim in primul rand pe noi, sa ne pansam ranile emotionale..si sufletesti...sa toleram oamenii si sa-i vedem asa cum sunt...unici in vietile noastre trecatoare...sa invatam iubirea de aproapele..si de viata..si sa ne descoperim calea si drumul.... Eu inca imi caut drumul prin viata...la anisorii mei ..inca il caut..ceasul meu biologic oricum s-a oprit undeva pe la 20 de ani...mintea mea s-a poticnit..si refuza o alta varsta...poate de asta sunt acuzata de multi ca ma port precum un copil...si ca ma prostesc..da! recunosc ! ador sa fiu un copil...mai mare! Ador sa simt ca sufletul meu e tanar, e viu...iubeste, traieste...simte ! Nu pot fi sobra, nu-mi sta prea mult in caracter...si apoi ma simt datoare..sa-i determin pe oamenii sa zambeasca, sa traiasca . Ma simt responsabila de buna lor dispozitie..pentru ca viata in roz..e altfel.. Haideti sa zambim...sa zambim pur si simplu..sa ne gandim la lucrurile ce ne fac placere..si sa zambim... Daca sunt si eu melancolica sau trista ? Da, desigur ca da...recunosc ca..am avut si experiente triste de viata...pe care mi le-am provocat singura la un moment dat...am fost pe culmile prapastiei..dar..am ales viata..si cred ca am ajuns o militanta infocata a ei. Dar ii inteleg pe cei ce sunt tristi, dezamagiti, deprimati...pentru ca am avut si eu aceste stari..si stiu cum sunt.. In rest...am sa postez cand simt nevoia cate ceva...