Litoral 2009

Timpul si oamenii se schimba si inainte tindeam sa cred ca schimbarile nu pot fi decat in beneficiul societatii...oamenii nu pot decat evolua..doar traim in 2009..iar noi ar trebui sa reprezentam generatiile trecute...sau ce e mai bun din toate generatiile..
Dar nu stiu ce, cine sau pe cine reprezentam noi...
Litoral 2009...o zi oarecare..dis-de-dimineata..hotarata sa merg la plaja...singura.
M-am gandit sa schimb un pic atmosfera si sa incerc un loc pe care il adoram cand eram mica...Eforie Nord...
Ajunsa acolo..mi-am clatit ochii prin vitrine( ca orice femeie) dupa care am coborat pe plaja...unde..era o mare aglomeratie. Luand dintr-un capat in altul plaja..vroiam un loc aproape de mare..interesul meu final era sa inot, nu sa ma bronzez..dar nu am gasit..am decis sa merg in zona Belona.mai mult pentru ca atunci cand eram mica, mergeam in fiecare zi in acel loc...Astfel ma vad indreptandu-ma spre plaja copilariei mele...napadindu-ma amintirile..unor veri calduroase si senine de vara...cand toti eram niste copii, lipsiti de griji si dornici de balaceala...
Belona...a ramas doar o amintire..acum..o adevarata mizerie si dezordine..Am privit mahnita toata zona aceea..care alta data era atat de curata si ordonata..cum.in prezent este plina de mizerie, tot felul de garduri, sezlonguri...saltele..oamenii jucand fotbal pe un teren...amenajat pe nisipul dezordonat de tractoare sau cine stie de ce mana umana distrugatoare..
Am avut o imagine dezolanta si trista pentru mine...retraind imaginile din copilaria mea si vazand realitatea unei zile din 2009...tind sa cred ca mana umana e distrugatoare...acolo unde intervine omul..si interesul avutiei...acolo armonia se transforma in haos..un haos uman si urat...Plaja aceea curata,...si lina..devenise acum..o adevarata mizerie de plaja..
Mahnita am decis totusi sa mai fac o baie in mare..la Belona..poate pentru ultima data in viata mea in locul acela...priveam la golfuletul de langa Belona..unde in copilarie..inotam ...acum devenise Yachting Club..ingradit si..privat..inainte..oricine se putea bucura..de acel golfulet..dar acum..doar VIP-urile mai pot s-o faca..ce stupid.
Am vrut sa fac plaja la Belona..dar..unde? Ca spatiul din fata marii era ingradit..si plin de sezlonguri..iar apa..plina de mizerii:pungi, resturi de mancare..si o puzderie de alge..
Imi venea sa plang..dupa amintirile mele..dupa Belona copilariei mele..dupa apa aceea minunata..dupa bucuria ce o simteam cand intram in apa si vedeam soarele oglindindu-se in ea..s-au dus vremurile..iar romanii nostri sunt niste prost educati..si niste nesimtiti..sunt atatea tomberoane pe nisip..ei arunca in apa..ce mizerie..ce oamenii mizerabili..ca nu se gandesc decat la ei si la egoismul lor...De ce sunt atat de nepasatori..oare lor le place ? Cred ca le place sa stea ca porci in mizerie..pentru ca oricum vor pleca si ce lasa in urma lor e un dezastru.
Am plecat de acolo..si mi-am dat seama ca..chiar daca suntem in anul 2009,lumea nu s-a schimbat ba din contra ..a intrat intr-un regres total..nepasare,mizerie si..prostie..asta o sa vedeti in unele locuri de pe litoralul romanesc...
Ca sa nu mai vorbesc de taxele de pe litoral, unele de-a dreptul prostesti..in fine...traim in Romania si asta din pacate...e ghinionul nostru!

Ce sa cred?...printre ganduri efemere...

Printre frustrari...si lipsa unui iubiri autentice..ma regasesc din nou scriind...
M-am uitat la HBO si m-am trezind plangand la un film de dragoste autentic..si atunci mi-am pus intrebarea fireasca de ce oare plang? De unde vin lacrimile mele..vin poate din dorinta uriasa de a putea iubi si a de a fi iubita cum imi doresc eu...vin poate din dorinta uriasa de a gasi un barbat pe gusturile mele..care sa se contopeasca cu mine intr-un singur suflet?..Dar apoi ma trezesc si imi spun : oare visez? Da sigur visez cu ochii deschisi la acel Fat-Frumos al vremurilor noastre...un Fat Fumos gen "old fashion"...acel barbat care sa le aiba pe toate..bun gust, simtul umorului..jovialitate..optimism, senzualitate..un suflet de aur..si un intelect pe masura sufletului..Deja gata stiu, cunosc deja replica: bat campii...in cautarea unui barbat imposibil..Mda, si ce trist mi se pare...ca nu ma pot considera implinita si inteleasa...ca pot sa zic: da iubesc, dar...nu e o iubire..for ever..si atunci imi vine in minte altceva: poate asa sunt eu...ma plictisesc repede..si imi pierd repede interesul fata de un om..sau poate ca tocmai datorita acestui fapt pe care-l constat la mine..nu am gasit acel barbat care sa ma determine sa imi doresc sa il cunosc si sa il vad in fiecare zi a vietii mele..Toti spun ca daca destinul vrea sau ne "harazeste" un anumit om, mai devreme sau mai tarziu il vom intalni...dar..la naiba! Intelectul ma face sa fiu sceptica in privinta acestui lucru, pentru ca de multe ori alegerile ne apartin noua..noi ne alegem binele si raul din viata noastra prin energiile pe care le atragem rand pe rand...Universul ne da ceea ce ne dorim si gandim..si atunci barbatul de langa noi, nu reprezinta decat una din dorintele noastre materializate..si atunci poate ne multumim cu prea putin..uneori. Poate ca omul de langa mine, desi tin la el..nu este acel EL..si totusi de ce ma complac in situatia asta? Oare imi este frica de singuratate sau poate ca sunt prea lasa sa mai sper ca intr-o zi ...am sa patesc si eu ca fetele alea din filmele romantice..o sa pot iubi un barbat si am sa pot face totul in numele iubirii..jucand totul pentru o carte, ce poate fi castigatoare..Uneori imi doresc sa dau totul pentru a intalni barbatul potrivit..pentru a simti iubirea reala si autentica...iubirea aceea old fashion..iubirea aceea in starea ei spontana,romantica si vesnica...uneori tanjesc dupa ea, dar in ziua de azi..realitatea e alta..si ma face sa fiu pesimista..ma face doar sa visez cu ochii deschisi si din cand in cand sa ma trezesc si sa-mi spun ca : Fata, visezi prea mult pentru vremurile astea pragmatice! Si daca...uneori visez prea mult ca intr-o zi am sa ma indragostesc si o sa iubesc din tot sufletul meu...visez prea mult ca am sa pot privi in ochi un barbat si in acelasi timp inima sa-mi explodeze..soptindu-mi: El este, el este..! Da, visez prea mult si sunt prea lasa...o mare lasa.. simtind frica..de a nu ramane doar cu visele mele..copilaresti si iluzorii..Poate ca sunt o romantica..si o idealista ..si stiu ca sunt! Iar astea sunt defecte..nu mai sunt atribute in forta pentru secolul vitezei in care ne miscam...Ce sa fac? Nu stiu...destinul meu ma reprezinta pe mine..si e doar alegerea mea...
Oare se multumesc oamenii cu prea putin ? Sau poate eu ma multumesc cu prea putin din teama de a nu pierde si ceea ce am? ....Cine stie!?