Printre frustrari...si lipsa unui iubiri autentice..ma regasesc din nou scriind...
M-am uitat la HBO si m-am trezind plangand la un film de dragoste autentic..si atunci mi-am pus intrebarea fireasca de ce oare plang? De unde vin lacrimile mele..vin poate din dorinta uriasa de a putea iubi si a de a fi iubita cum imi doresc eu...vin poate din dorinta uriasa de a gasi un barbat pe gusturile mele..care sa se contopeasca cu mine intr-un singur suflet?..Dar apoi ma trezesc si imi spun : oare visez? Da sigur visez cu ochii deschisi la acel Fat-Frumos al vremurilor noastre...un Fat Fumos gen "old fashion"...acel barbat care sa le aiba pe toate..bun gust, simtul umorului..jovialitate..optimism, senzualitate..un suflet de aur..si un intelect pe masura sufletului..Deja gata stiu, cunosc deja replica: bat campii...in cautarea unui barbat imposibil..Mda, si ce trist mi se pare...ca nu ma pot considera implinita si inteleasa...ca pot sa zic: da iubesc, dar...nu e o iubire..for ever..si atunci imi vine in minte altceva: poate asa sunt eu...ma plictisesc repede..si imi pierd repede interesul fata de un om..sau poate ca tocmai datorita acestui fapt pe care-l constat la mine..nu am gasit acel barbat care sa ma determine sa imi doresc sa il cunosc si sa il vad in fiecare zi a vietii mele..Toti spun ca daca destinul vrea sau ne "harazeste" un anumit om, mai devreme sau mai tarziu il vom intalni...dar..la naiba! Intelectul ma face sa fiu sceptica in privinta acestui lucru, pentru ca de multe ori alegerile ne apartin noua..noi ne alegem binele si raul din viata noastra prin energiile pe care le atragem rand pe rand...Universul ne da ceea ce ne dorim si gandim..si atunci barbatul de langa noi, nu reprezinta decat una din dorintele noastre materializate..si atunci poate ne multumim cu prea putin..uneori. Poate ca omul de langa mine, desi tin la el..nu este acel EL..si totusi de ce ma complac in situatia asta? Oare imi este frica de singuratate sau poate ca sunt prea lasa sa mai sper ca intr-o zi ...am sa patesc si eu ca fetele alea din filmele romantice..o sa pot iubi un barbat si am sa pot face totul in numele iubirii..jucand totul pentru o carte, ce poate fi castigatoare..Uneori imi doresc sa dau totul pentru a intalni barbatul potrivit..pentru a simti iubirea reala si autentica...iubirea aceea old fashion..iubirea aceea in starea ei spontana,romantica si vesnica...uneori tanjesc dupa ea, dar in ziua de azi..realitatea e alta..si ma face sa fiu pesimista..ma face doar sa visez cu ochii deschisi si din cand in cand sa ma trezesc si sa-mi spun ca : Fata, visezi prea mult pentru vremurile astea pragmatice! Si daca...uneori visez prea mult ca intr-o zi am sa ma indragostesc si o sa iubesc din tot sufletul meu...visez prea mult ca am sa pot privi in ochi un barbat si in acelasi timp inima sa-mi explodeze..soptindu-mi: El este, el este..! Da, visez prea mult si sunt prea lasa...o mare lasa.. simtind frica..de a nu ramane doar cu visele mele..copilaresti si iluzorii..Poate ca sunt o romantica..si o idealista ..si stiu ca sunt! Iar astea sunt defecte..nu mai sunt atribute in forta pentru secolul vitezei in care ne miscam...Ce sa fac? Nu stiu...destinul meu ma reprezinta pe mine..si e doar alegerea mea...
Oare se multumesc oamenii cu prea putin ? Sau poate eu ma multumesc cu prea putin din teama de a nu pierde si ceea ce am? ....Cine stie!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu