Demn de citit 2

Invatamantul de astazi

Învăţământul este menit să creeze personalităţi organice. Acestea sunt conştiente că viaţa este un sistem de interdependenţe multiple şi îşi pun, din proprie voinţă, viaţa în slujba unui principiu moral supraordonator.
Ancorarea profundă în spiritualitatea şi experienţa neamului lor le ajută să reacţioneze eficient în faţa dificultăţilor, chiar şi atunci când se ivesc pe neaşteptate. Acum însă, şcoala creează tipul omului universal - de nicăieri şi de peste tot, lipsit de viziunea globală asupra lumii şi a existenţei. Rupt de tradiţie şi de mediul în care a trăit, acest om este incapabil să facă faţă neprevăzutului. Orice bandă politică îl poate manipula, fără ca el să bage măcar de seamă. Îi stă în putere să se autoredreseze individual, utilizând pârghii precum: gândirea, cultura, munca, cinstea, economia, gimnastica, meditaţia, contemplaţia şi rugăciunea.
O investigare, amănunţită, a procesului istoric ce a condus la deprecierea învăţământului românesc este întreprinsă de Nicolae Iorga. Acesta comentează: “Idealul educaţiei e să dezvolţi ceea ce există ca înclinaţie în om şi să nu încerci a-i da însuşiri ce nu se găsesc, ca punct de plecare în însăşi fiinţa lui”
1.“Şcoala are datoria de-a ajuta societatea, de-a merge mână-n mână cu ea, şi nu de a-i sta în cale. Fiecare şcoală trebui să iasă din (să reflecte n.n.) nevoile societăţii, care trebui cunoscute şiînălţate, ca să ajungă la forma pe care s-oservească şcoala”
2.“Evul mediu – bazat pe iniţiativa individuală şi pe cea colectivă – avea nevoie de (îngăduia pen.n.) orice fel de oameni, care se uneau de la sine:nu-i trebuia un om tip. Omul era pregătit pentru o viaţă spontana.În acel Ev Mediu, dacă erai creştin, Biserica te creştea ca pe fiul ei, acolo ţi se dădea lecţia de catehism; acolo învăţai rugăciunile, învăţai săciteşti, să scrii. Meşteşugar voiai să te faci, îl alegeai ca profesor pe meşterul cel mai bun. ApoiUniversitatea: aceasta era un învăţământ absolut liber. Profesorul trata orice chestiune voia, şi aşa cum voia el, iar studentul îl asculta numai dacă îl interesa


A venit, pe urmă, vremea stăpânirii monarhilor. Suveranul modern avea nevoie de buni supuşi. Toate erau aşa întocmite ca să pregătească pe bunul cetăţean, omul cu credinţă faţă de suveran, bun ostaş şi, mai ales, bun contribuabil. Dar învăţământul acesta nu mergea până jos. Şcoala primară n-a existat până la revoluţia franceză. Erau doar anume (câţiva n.n.) călugări care învăţau pe aceia care doreau.Revoluţia franceză, ca şi cea sovietică, avea nevoie de anumiţi oameni; ei îi trebuia să creeze tipul revoluţionarului. De aceea, a înlăturat toate formele mai vechi de învăţământ, cu aceeaşi neîmpăcată ură căreia i-au căzut jertfă atâtea din aşezămintele capabile încă de viaţă ale vechiiFrancii. Creatori fără rezerve, revoluţionarii au inţeles să facă nou în toate, dândcontemporanilorceea ce le trebuia pentru a nu fi oameni de curte şi de lume, ci cetăţeni luptători. Se creează, astfel, şcoala publică, comună tuturora şi gratuită.Vine apoi Napoleon, care, voind să stăpânească lumea în toate, făcu din tot sistemul său politic o imensă maşină, admirabilă prin puterea şi regularitatea ei aproape militară, care-ipermiteau să fie pusă în mişcare de un singur om.


Şcoala lui făcea un fel de automat în mâna puterii centrale, îmbina mecanic oameni croiţi (educaţi n.n.) pe acelaşi tip, fără îngăduinţa varietăţilor individuale. Ea (instituţia şcolii n.n.) trebuia să fie un fel de fabrică de produs oameni, pe care statul poate să-i întrebuinţeze pentru scopurile sale.Pentru a crea individul ascultător ca un soldat, Napoleon creă şcoala-cazarmă, cuprinsă într-oconstrucţie de nemiloase linii drepte, care trebuia să primească, în toate treptele ei, un singurimpuls, iar acesta să plece de la monarhul singur. Şeful enormei cazărmi şcolare e rectorul de Academie, care dispune, în Universitate şi în licee, de o întreagă oaste disciplinată de profesori, inspectori etc4”.
Aşadar, în timp ce “universitatea medievală era o şcoală de cugetare personală, la care venea studentul numai dacă îi plăcea cugetarea profesorului, astăzi, universitatea este o şcoală de specialităţi, nelegate între ele , fără nici un fel de spirit comun şi (mai mult n.n.), aceste creaţiuni au un scop care nu e în societate, ci peste ea şi, poate, chiar împotriva ei. S-a creat tipul omului abstract, în afară (rupt n.n.) de orice tradiţie şi de orice împrejurări în care ar avea detrăit, omul care ştie dinainte unde va fi aşezat, ce gesturi va face în fiecare moment, omul pentrucare neprevăzutul n-are nici o importanţă (incapabil să facă faţă oricărei schimbări neaşteptate a condiţiilor sale de existenţă n.n.).

Şcoala fiind în afară de viaţă, învăţându-te să nu ţii cont de nimic ce e dincolo de casta cultă,duce la o şcolarizare formală a omenirii. De aici a ieşit (rezultat n.n.) o umanitate scăzută, lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, o umanitate împuţinată şi strâmbată”. De aceea, dacă “şcoala de odinioară era contactul dintre cineva care vrea să înveţe şi cineva care ştie”, astăzi (ca să înveţi n.n.) eşti silit, de multe ori, să te duci la tot felul de imbecili cu atestate, care nu cunosc, nici pe departe, ceea ce au pretenţia să te înveţe”
Aşa, “se creează acum, pentru o lume neorganică, un tip de om universal, omul care e de nicăieri şi de peste tot, omul în afară (rupt n.n.) de tradiţie, în afară (înstrăinat n.n.) de mediul în care a trăit; iar de societatea aceasta nenorocită, intrată în tipicul şcolii, oricine poate abuza, orice aventurier sau orice bandă politică se poate face stăpânul ei” - speculându-i cu abilitate lipsa stilului, adică, după cum se exprimă Mircea Eliade, “a vieţii proprii, ierarhice si ritmice aadevărurilor (informaţiilor fiabile n.n.) adunate”… ,,Autoaparare pshihica'' Radu Mihai Crisan